O intilnire de peste ani 

O întîlnire de peste ani

Fiecare copil are o mamă, un tată o familie care l-a creat... Mulți copii însă nu cunosc nici măcar numele mamei și astfel pierd și importanța numelui lor. Atunci cînd am început să alerg împreună cu alți copii de la Centru de Plasament Temporar am știut că undeva mama mă așteaptă deși nu înțelegeam de ce m-a lăsat aici în acest Centru eram sigur că oricum ar vrea să mă cunoască și că ar dori ca să mă cuprindă și să-mi dăruiască toată dragostea care n-a reușit să mi-o ofere atîta timp. Deja sunt adolescent, nimeni nu m-a căutat, nimeni nu a întrebat cine sunt, urmăream fiecare vizitator care venea la întrevedere... și speram ca să-mi pronunțe numele și să mă cheme. Și-n inima mea eram gata să iert și să uit anii petrecuți în așa numita familie. Într-o zi m-am gîndit să caut pe cea care mi-a dat viață. De unde să încep? Pe cine să întreb? Din întîmplare în vizită la noi au fost niște jurnaliști care au facut un reportaj pentru televiziune, întrebîndu-mă și pe mine despre istoria vieții mele. Ce puteam să spun atît doar că nu știu nimic de familia mea și că mi-aș dori să-mi cunosc mama. Peste km însă...fară să bănuiesc mama mea a văzut emisiunea...

Am deja cîțiva ani și-mi ispășesc pedeapsa în Penitenciarul Nr.7 din Rusca alături de fiica mea. Aici ai timp să te gîndești la tine la viața care ai avut-o în libertate. De mai mulți ani mă chinuie un gînd... ca orice tînără am comis o greșeală care m-a costat multe nopți de insomnie și de neliniște. Soțul meu a fost forțat să lucreze la Cernobîl, în acea perioadă am prins sarcină, de frică că voi avea un copil bolnav la naștere l-am abandonat refuzîndu-mă de el. Am ascuns de întreaga familie nașterea acestui copil, dar gîndul meu se ducea departe la acel micuț neajutorat care-l părăsisem. În suflet mereu aveam acestă durere. Odată am văzut o emisiune despre copii din Școala Internat pentru Copii cu dificiențe Locomotorii din Hîncești și am rămas șocată de istoria unui băiețel care-și caută mama care l-a lăsat cînd se născuse. M-am adresat capelanului Bisericii Adventiste de aici din penitenciar și l-am rugat să caute acel băiat, simțeam că acela e baiatul meu. Capelanul a reușit s-o contacteze pe mama soacră care primii 5 ani de zile a vizitat pe copil la Centru de Plasament Temporar din Chișinău. Dar cînd a fost mutat, ea pierduse legătura cu acesta.  A fost contactat directorul Școlii Internat pentru Copii cu Dificiențe Locomotorii din Hîncești și aici a fost găsit.

Ziua de 1 iunie... a fost una plină de emoții. 16 ani nu mi-am văzut fiul... 16 ani nu mi-am văzut mama. Și cei doi fără cuvinte dar a căror gesturi spunea totul după un deceniu s-au văzut dinnou.

Față în față cei doi abia puteau să-și tragă aer. Lacrimi și îmbrățisări zi care a șters orice rană.

 
Sitemap